Industria imobiliara din Romania sustine nevoia legiferării profesiei de agent imobiliar si de protejare a clientilor

Industria imobiliară din România sustine
nevoia legiferării profesiei de agent imobiliar si de protejare a clientilor

     

        Asociația Brokerilor Imobiliari și APAIR - Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România – cele mai importante organizații din domeniul imobiliar, și-au unit forțele pentru susținerea inițiativei parlamentare de legiferare a profesiei de agent imobiliar. Cele trei asociații consideră că această inițiativă legislativă este vitală pentru susținerea dezvoltării continue a industriei de profil în România.
Cele trei asociații profesionale au demarat deja o serie de întâlniri de lucru pentru formularea de propuneri de îmbunătățire a legii, astfel încât statutul de agent imobiliar să fie cât mai clar definit în relația cu autoritățile și clienții.

    Printre noutățile prevăzute de inițiativa legislativă se află dobândirea calității de agent imobiliar după absolvirea unui curs de pregătire, pe baza unui examen, și reatestarea agenților la un
interval de doi ani.

   „Salutăm această initiativă legislative și suntem convinși că împreună cu întreaga clasă politică vom reuși să avem o lege performanta pentru societatea românească, care după modelul occidental de profesionalizare a agentului imobiliar, să contribuie semnificativ la dezvoltarea sănătoasă a industriei imobiliare și a economiei în ansamblu”, a declarat Cătălin Priscorniță, Președinte CEIR - Comunitatea Elitelor în Imobiliare din România.
”Acest proiect comun reprezintă o piatră de temelie pentru industria imobiliară din România si un exemplu de bune practici, scopul fiind profesionalizarea si impunerea de noi standarde. Astăzi, aproximativ o treime din profesionistii din imobiliare fac parte dintr-o asociatie profesionala sau patronala. Credem cu tărie că este important ca acești profesioniști să fie uniți, să existe o voce unică și să construim împreună viitorul breslei”, a adăugat Dragoș Vîlceanu, Președinte ABI – Asociația Brokerilor Imobiliari.

Propunerea legislativă include și un articol în care agenții imobiliari sunt înscriși într-un registru oficial, ceea ce generează siguranță pentru consumatori în tranzacțiile imobiliare. ”Educația continuă, transparența, creșterea standardelor de practică și loialitatea față de client sunt doar o parte din motivele pentru care APAIR s-a alăturat acestei iniț iative. Legea profesionalizează breasla și aduce beneficii românilor atât prin claritate, cât și prin serviciile de calitate oferite de profesioniști. Avem speranța că întreaga clasă politică va susține acest proiect de lege care este în beneficiul întregii societăți.”, a declarat David GRIGORESCU, Președinte APAIR - Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România.

 

Folosim Cookies Site-ul nostru foloseste cookies pentru a imbunatati experienta navigarii si a oferi servicii mai usor de utilizat.
Informatii detaliate despre cum le folosim in site si cum poti gestiona consimtamantul vei putea gasi in
Termeni si conditii de confidentialitate si Setari personalizate cookies Sunt de acord